Sindicatele din Educației, după vizita ministrului Monica Anisie în școli: Controalele trebuie să respecte legea! Pedagogic nu se face așa!

Sindicatele din Educației, după vizita ministrului Monica Anisie în școli: Controalele trebuie să respecte legea! Pedagogic nu se face așa!
Publicat: 18/01/2020, 11:17

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ atrag atenția (FSLI), printr-un comunicat de presă, că, deși intenția ministrului a fost bună, legea impune reguli clare cu privire la vizitele în timpul activității didactice. Reacția vine după vizita ministrului la două școli din Ialomița și după ce ministrul Monica Anisie și-a cerut public scuze pentru modul în care a procedat în timpul vizitei din 14 ianuarie.

„Controalele din școli realizate de ministrul Educației și Cercetării trebuie să respecte legea, dincolo de intenția bună a acestor verificări!”, atrag atenția sindicaliștii din Educație”

Comunicatul integral al FSLI:

Zilele trecute ministrul Educației și Cercetării, doamna Monica Anisie, a vizitat inopinat, alături de jurnaliști, două unități de învățământ din județul Ialomița, pentru a vedea cu ce greutăți se confruntă învățământul românesc. Controalele au căpătat forma unor „descinderi”, fără să fie respectate condițiile legii, ceea ce a transformat o intenție bună a ministrului, într-un act care a provocat nemulțumiri mari în rândul colegilor noștri, după ce o învățătoare a fost umilită în fața copiilor și a camerelor de filmat. Credem că în urma acestor controale trebuie văzută realitatea educației din România, în ansamblu: școlile sunt lipsite de condiții optime pentru desfășurarea actului educativ, iar cei care au de suferit sunt atât elevii, cât și cadrele didactice.

În data de 14 ianuarie ministrul Educației și Cercetării, doamna Monica Anisie, însoțită de reprezentanți ai mass media, a vizitat două unități de învățământ din județul Ialomița, obiectivul principal fiind, conform celor afirmate de doamna ministru, de a vedea la fața locului o parte a problemelor cu care se confruntă învățământul din România.

Așa a aflat că cele două unități de învățământ au toalete în curtea școlii, nu au pază, numărul îngrijitoarelor este insuficient, iar naveta cadrelor didactice nu este decontată, fiind și cazuri în care costurile navetei ajung și la 800 de lei. Este de apreciat faptul că doamna ministru a luat legătura și cu primarii acelor localități, solicitându-le să urgenteze construcția acestor toalete și să găsească bani pentru a se deconta naveta cadrelor didactice. Problemele găsite în teren, în urma controalelor, sunt lucruri semnalate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ constant, de ani de zile, însă au fost ignorate. Situația din școli este efectul costului standard, indicator care este groparul învățământului românesc. Toate aceste lipsuri din unitățile de învățământ sunt consecințele subfinanțării crase!

Descinderea ministrului educației în sala de clasă, argumentată de faptul că a auzit-o pe doamna învățătoare țipând la un elev și muștruluirea acesteia în fața elevilor și a camerelor de filmat a creat o stare de indignare justificată în rândul cadrelor didactice și nu numai. Asta pentru că multe cadre didactice din România s-au simțit în ipostaza neplăcută în care a fost doamna învățătoare și au privit gestul ministrului ca pe unul de imagine în fața opiniei publice. Pedagogic nu se face așa! Chiar dacă doamna învățătoare a folosit un ton mai ridicat, corect era dacă doamna ministru avea o discuție cu acest cadru didactic, după terminarea orei și nu în fața elevilor. Ceea ce trebuie șă știe și să respecte cei care fac astfel de controale în unitățile de învățământ, fie că sunt inspectori școlari, inspectori școlari generali sau miniștri este că, în conformitate cu prevederile art. 272 din Legea educației naționale:

(1) Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfășurării activității didactice de nicio autoritate școlară sau publică;

(3) Înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ nu sprijină nicio formă de derapaj în unitățile de învățământ, fie că acesta este făcut de un cadru didactic la ore, fie că este realizat de un ministru aflat într-un control. Legea trebuie respectată de toată lumea. În plus, așteptăm din partea ministrului Educației și Cercetării un rezultat public al acestor verificări care vor avea loc și în alte unități școlare, dar și măsuri concrete de rezolvare a problemelor cu care se confruntă educația din România. Altfel, nu vrem să rămânem doar cu imaginea unui „spectacol” prezentat jurnaliștilor.

„Este de apreciat faptul că ministrul Educației este preocupat de ce se întâmplă în școlile din România și vrea să vadă pe viu realitățile din acestea. Poate așa va avea argumente să bată cu pumnul în masa Guvernului României și să atragă atenția că educația are nevoie de fonduri suplimentare și că acest cost standard subdimensionat distruge acest domeniu atât de important. Însă, doamna ministru nu trebuie să uite că orice control sau inspecție într-o unitate de învățământ trebuie să se facă respectând niște reguli stabilite prin lege. Altfel, există riscul major ca o bună intenție avută în vedere când se face un asemenea control, să se transforme într-un eșec. Am convingerea că, pe viitor, astfel de lucruri nu se vor mai repeta, iar verificările vor scoate la suprafață problemele în ansamblul lor”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Cum arată CRBL după ce și-a făcut prima operație estetică la față! După divorț, s-a...
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața pe “drumul morții”! Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN2/...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Vremea ia o întorsătură neașteptată. Asta mai lipsea
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Andreea Antonescu a ajuns la 42 de kilograme! Cum este viața de mamă singură
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Super-campionul Cătălin Chirilă, povestea unui erou renăscut, de 1 Decembrie, la Altceva cu Adrian Artene